Pagina de start

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

10 metode prin care putem determina copiii sa reduca risipa alimentara

<< Inapoi

Daca aveti copii mici, este posibil sa irositi mai multa mancare decat alte gospodarii, potrivit unui studiu realizat de USDA (The United States Department of Agriculture). Si daca sunteti parinte, probabil ca puteti ghici de ce. Copiii au ochi mai mari decat stomacul: intr-o saptamana iubesc laptele, in urmatoarea nu, pot fi mofturosi si greu de multumit, iar senzatia de satietate apare repede.

In plus fata de crearea listelor de produse alimentare si folosirea resturilor alimentare, familiile pot lua masuri suplimentare pentru a-si ajuta copiii lor sa risipeasca mai putine alimente. Aceste sfaturi va vor ajuta, de asemenea, sa economisiti bani si - cel mai important - sa oferiti copiilor instrumentele de care au nevoie pentru ca, atunci cand vor creste, sa stie sa valorifice alimentele, risipind cat mai putin.

 

Acceptati o provocare privind risipa alimentara.

Acceptati provocarea de a risipi cat mai putine alimente timp de 6 saptamani, provocarea se aplica pentru toata familia! Copiii se vor distra masurand cat de mult se risipeste hrana si vor veni cu idei despre cum puteti rispi mai putina mancare. Puteti stabili chiar si un obiectiv familial, cum ar fi reducerea cu 25% a risipei alimentare totale. Daca familia ta reuseste, primiti cu totii o recompensa, precum o cina la restaurantul vostru preferat.

 

Planificati-va mesele pentru o intreaga saptamana

"Planificarea meselor nu numai ca reduce risipa alimentara, ci si permite familiilor ocupate sa faca mai putine drumuri la magazine, economisind timp si benzina", spune Aviva Goldfarb, expert in cina in familie si contribuitor la emisiunea Today show. Ca sa va fie mai usor, puteti descarca aplicatii pentru telefon, special create pentru a va ajuta sa planificati mesele in familie.

 

Limitati gustarile de dinainte de masa.

Limitati numarul de gustari ale copiilor inainte de cina, spune Goldfarb. Inainte de cina, copiii pot fi tentati sa faca alegeri mai putin sanatoase pentru gustari, si sa-si umple stomacul, nemaiconsumand o portie normala in timpul cinei si sporind sansele de a risipi alimentele, dar si de a pierde nutrienti esentiali.

 

Faceti alimentele mai usor de consumat

De cate ori a trebuit sa aruncati o banana pe jumatate mancata sau un mar din care s-au luat doar doua muscaturi? In loc sa le oferiti intregi, taiati legumele si fructele in bucatele mai mici. Un studiu efectuat la Universitatea Cornell a constatat ca oferirea merelor taiate in bucati mici la autoservirea scolii a crescut vanzarile fructelor cu 61%!

 

Dati nume amuzante alimentelor

Distractia cu alimente ar putea ajuta copiii dvs. sa manance mai mult din ceea ce se afla in farfuria lor. Un alt studiu realizat la Universitatea din Cornell a aratat ca oferirea de nume neobisnuite legumelor, cum ar fi "Morcovii cu raze X", "Fasole verde zapacita" sau "Broccoli de fier" a determinat elevii de la scoala primara sa consume mai multe legume. Incercati sa dati nume felurilor de mancare pe care le preparati frecvent, cum ar fi "Spaghetele Supereroine" sau "Clatitele Printesei".

 

Portionati corect mancarea

Daca sunt prea mici pentru a se servi, oferiti copiilor portii mici de alimente la masa si la gustare. "Ei au stomacul mic si, daca asezati multe alimente in farfuria lor, o parte din acestea vor ajunge la gunoi", spune Goldfarb.

 

Permiteti copiilor mai mari sa se serveasca. Incurajati-i sa ia portii mici, apoi sa se intoarca pentru mai mult daca inca mai le este foame. "Copiii vor invata cum sa-si evalueze apetitul si sunt mai putin susceptibili de a rispi mancarea din farfurie, pentru ca ei insisi au hotarat cat sa serveasca", spune Goldfarb.

 

Pastrati alimentele care nu sunt consumate

Daca copilul dvs. va spune ca s-a saturat inainte de a termina o cantitate rezonabila din portia oferita, pastrati resturile. "In loc sa le oferim o gustare noua o ora sau doua mai tarziu, ei isi pot termina portia inceputa, reducand astfel producerea deseurilor alimentare.", adauga Goldfarb.

 

Impachetati strategic pachetul de pranz pentru scoala

Ajutati-i pe copiii dvs. sa evite sa arunce la gunoi pranzul pentru scoala prin impachetarea strategica. Iata cateva sfaturi de la Goldfarb:

• Mentineti o lista cu ceea ce ii place copilul dvs. sa manance, astfel incat sa ii pregatiti aceste alimente in mod constant.

• Impachetati portii potrivite. Daca rareori se intampla ca copilul dvs. sa termine o cutie intreaga de suc, puteti, de exemplu, sa impachetati o portie mai mica, intr-un recipient reutilizabil.

• Utilizati o geanta frigorifica, ca alimentele sa poata fi pastrate proaspete.

• Invatati-i pe copii sa aduca acasa ceea ce nu mananca. Acest lucru va va permite sa vedeti ce si cat mananca si sa reutilizati parti din masa de pranz care nu au fost mancate.

• Implicati copiii in procesul de impachetare al pranzului. Daca au pregatit pranzul cu mana lor, este mai probabil sa-l manance.

 

Impachetati inteligent gustarile pentru excursiile cu familia.

Unul dintre trucurile lui Goldfarb este acela de a impacheta alimentele care trebuie mancate - cum ar fi bananele pe cale de a deveni maro - pentru ca membrii familiei sa le poata consuma atunci cand au activitati in aer liber sau calatoresc cu masina. Cand optiunile pentru gustari sunt limitate sau inexistente, aceste gustari aduse de acasa sunt mult mai probabil sa fie consumate.

 

Invatati-i pe copii despre importanta alimentelor

Pe termen lung, daca copiii dvs. invata sa pretuiasca alimentele de la o varsta frageda, este mai probabil ca atunci cand vor creste sa aiba obiceiuri sanatoase de consum si sa previna risipa alimentara. In plus fata de provocarea noastra de la punctul nr.1 privind risipa alimentara, iata alte cateva idei:

• Vizitati o ferma pentru a afla mai multe despre cultivarea fructelor si legumelor si cresterea animalelor.

• Plantati o gradina impreuna, sau chiar cateva ierburi aromatice in ghiveci.

• Planificati mese pe care le puteti prepara impreuna.

• Discutati despre costul diferitelor alimente la magazinul alimentar.

• Explicati ce se intampla cu mancarea atunci cand o aruncam.

• Creati un recipient pentru compost.

Chiar daca este posibil sa faceti modificari minore in rutina dvs. pentru a reduce cantitatea de alimente pe care o rispiti, cu putin efort si concentrare, sugestiile de mai sus sunt foarte realizabile.

 

Sursa: www.ivaluefood.com/resources/cooking-eating/get-kids-to-waste-less-food/

Sursa foto: www.huffingtonpost.com



Cookie-uri utilizate: Necesare Marketing