Ovidiu Gavrilovici este conferentiar universitar doctor in cadrul Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei din cadrul Universitatii A.I. Cuza din Iasi. In calitate de membru al Consiliului Stiintific al miscarii nationale “Si eu traiesc sanatos! - SETS”, pe care o sustine activ de la lansare, ne-a relevat modalitatile prin care putem sa ne incurajam copiii sa faca zilnic activitati fizice. 

 

Din perspectiva psihologica, motivarea copiilor pentru a face miscare, de preferinta in aer liber, poate fi realizata luand in considerare urmatoarele aspecte:

 

• Identificati pasiunile copilului: Ce ii place? La ce se uita cu placere (multimedia), deoarece interesele din aceasta zona de informare se pot asimila in viata reala. Este interesat de exersarea si demonstrarea puterii, rezistentei sau a jocului in echipa?

 

• Stimulati-va copilul sa aleaga actiunea sau activitatile preferate. Nu ii impuneti propria preferinta.

 

• Discutati cu copiii, pregatiti punerea in practica a pasiuniilor lor, chiar si in mod indirect. De exemplu, daca le plac spectacolele,  filmele, sau joaca in parc, mergeti pe jos in drum spre aceste locatii; proiectati impreuna  cu ei viitoarele activitati si imaginarea activa ale acestora. Nu impuneti copilului un rol, negociati cu el anterior refritor la partea lui de rol in pregatirea si realizarea actiunii. Poate fi si o simpla alegere a tinutei, sau a locului unde mergeti.

 

• Cultivati si recompensati activitatea, miscarea, procesul, nu rezultatul (victoria, castigul, obtinerea trofeului competitiei).  Dialogati constructiv despre placerea si beneficiile activitatilor fizice, a sportului in general, despre alimentele care il ajuta sa creasca armonios, despre higiena personala, importanta relatiilor bune cu cei din jur: familie, prieteni, colegi, despre grija si respectul fata de natura, despre pasiunile sale – descoperiti ce ii place, ce il bucura, ce il face fericit.  

 

• Fiti modelul copilului! Aceasta inseamna sa nu asteptam copiii sa "iasa pur si simplu afara", "sa se joace cu copiii", ci sa aveti un rol implicit si activ in modelare, stimulare, recompensare si, mai ales, in a-i oferi ocazii variate de exersare a pasiunii,  a preferintelor pentru miscare. A fi parinte model nu inseamna doar sa povestesti despre "vremurile de altadata" cand singura optiune era sa "iesi afara" la miscare sau la competitiile sportive ad-hoc sau organizate la care ai participat in copilarie, adolescenta sau in tinerete; este vorba despre a face miscare  acum si despre oprtunitatile pe care le creezi in prezent.

 

Miscarea dezvolta increderea in sine

 

Pentru cei pentru care miscarea este un teritoriu prea putin cunoscut, propun sa apelam la principiile cresterii increderii in sine, plecand de la  2 maestrii psihologi, precum Albert Bandura, sau Lev Vygotski.  Bandura sugereaza intelegerea dezvoltarii increderii in sine si a perceptiei succesului copilului intr-o sarcina sau activitate (auto-eficacitate) prin reamintirea propriilor lui succese anterioare. Acestea pot sa nu fie legate neaparat de situatii de miscare sau sport. De asemenea, urmarirea altora realizand activitati fizice regulate  sau alta  sarcina cu succes, duce la pregatirea copilului pentru succesul propriu. De aici importanta de a avea modele adecvate, de a apela la antrenori, atunci cand vorbim de sport de performanta.

Asadar, observarea si modelarea de calitate creste sansa dezvoltarii increderii in sine, a imaginarii posibilitatii succesului unei actiuni.

 

Incurajati-va copilul!

 

Bandura  scrie despre recompensarea adecvata a copilului cu incurajari autentice, credibile: „poti, stiu ca poti, am incredere in tine!”. Aceste incurajari nu sunt dependente de succesul real al sarcinii sau al actiunii copilului: astfel, indiferent de rezultatul incercarii, noi vom continua sa credem si sa afirmam ca el sau ea poate si stim ca are aceasta aptitudine care se va manifesta, mai devreme sau mai tarziu. Insuflarea increderii in copil incepe cu asumarea si afirmarea propriei noastre increderi.

 

Cu alte cuvinte, copiii vor face miscare in fiecare zi,  in masura in care noi parintii avem incredere cu adevarat ca ei pot face acest lucru. Sau, altfel spus, noi trebuie sa credem cu adevarat, sa "ii vedem" miscandu-se si sa ne bucuram de imaginea aceasta, atunci cand vorbim despre miscare, cand ii incurajam pentru a face sport, cand conversam despre experientele lor legate de activitatile fizice.

 

Asadar, imaginea "de succes" - adica de copil bucuros de si in miscare (si nu de copil obligatoriu campion, sau olimpic) - pe care parintii o au si o pot proiecta asupra copilului poate fi un stimul important pentru acesta. Copilul va asocia astfel miscarea cu succesul,  cu bucuria de a o practica.

 

Oferiti-i activitati „la indemana”: nici prea usoare, nici prea complexe!

 

Lev Vygotski mentioneaza  importanta oportunitatilor de dezvoltare in zona proxima sau apropiata acesteia: sarcina sau activitatea sa fie "la indemana" copilului, nici prea simpla, pentru a fi neprovocatoare, plictisitoare, redundanta, nici prea complexa, pentru a nu deveni imposibil de atins si deci, demotivanta, mai ales daca rezultatul este important. Prin urmare, din "zona proximei dezvoltari" ajungem sa intelegem ca ceea ce este optim pentru un copil poate fi  prea putin sau prea dificil pentru un altul: ceea ce este motivator, satisfacator sau incitant pentru unul, devine prea putin sau prea mult pentru un altul. Ingeniozitatea, imaginatia, dedicatia si staruinta adultului ar fi, asadar, de a fi atent in a oferi copilului exact ceea ce are el nevoie: ocazii constante potrivite nivelului de "dezvoltare" al performantei sau capacitatii sale.

 

Ajutati-l sa devina un-copil-care-prefera-miscarea!

 

Pe langa activitatile noastre directe de promovare, sustinere si acompaniere a copiilor in activitatile legate de miscare, putem sa adaugam si alte mijloace care sa continue si le sa intareasca aceasta experienta benefica. Putem sa ne folosim de obiecte asociate miscarii: haine si incaltaminte de sport, ecusoane, sepci, fotografii cu ei in miscare, postere, videoclipuri ale activitatilor realizate de ei, sau ale celor pe care ii admira,  tocmai pentru a pregati impreuna -  de preferinta, a recapitula si a continua experienta de a face mereu cu placere,  miscare. Astfel, miscarea si a-fi-in-miscare devine o preferinta, in timp, un element identitar; copilul se prezinta siesi, familiei si lumii ca un-copil-care-prefera-miscarea... si acesta este rezultatul pe care il dorim, nu-i asa?

 

 

 

Prof. Univ. dr. Ovidiu Gavrilovici - Membru al Consiliului Stiintific al miscarii nationale “Si eu traiesc sanatos! - SETS” – www.sets.ro